Interviu savuros cu Lică Movilă,** „fraierul” care și-a luat un pumn în gură la Liverpool

Interviu savuros cu Lică Movilă,**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cea mai dură ciocnire dintre Liverpool și o echipă românească
s-a produs în 1984, în semifinalele Cupei Campionilor Europeni.
„Cormoranii” au trecut atunci de Dinamo cu o dublă victorie (1-0 în
Anglia, 2-1 la București), însă meciurile au fost adevărate
bătălii. Una dintre victime s-a numit Lică Movilă (foto), scos din
joc cu un coșeu upercutat de Graeme Souness în minutul 70.

„Alo, domnu’ Movilă?”. „Da, cine e?”. „De la ProSport, vrem să
facem un interviu cu dumneavoastră despre meciul cu Liverpool, din
1984”. „Bravo, tată! Iar vreți să scrieți de fraieru’ care și-a
luat un pumn în gură la Liverpool? Hai, treacă de la mine”. Pe Lică
Movilă (48 de ani), fostul libero al lui Dinamo, l-am găsit în
Piața 16 Februarie din București. E un tânăr pensionar, acid,
ironic și pătimaș.

-Domnu’ Movilă, cum a fost meciul?

-Dur, ca la război. Ne-am ținut bine, chiar dacă ne-a dat gol
butelia aia, cum îl cheamă… Sammy Lee. Putea să fie egal, că a
dat o bară Oneață (n.r. – Augustin).

-Presa din Anglia a scris în 1984 că ați jucat urât. Că ați lovit,
înjurat și scuipat…

-Ce, era să-i lăsăm să-și facă jocul? „Procuroru” (n.r. – Cornel
Dinu) ne-a zis înainte de meci: „Băieți, nu-i lăsăm. Îi șicanăm.
Tactic stăm bine, dar, unu la unu, ne fac”. Aveam băieți care se
pricepeau bine la asta, Ando, «Săpăligă» (n.r. – Ion Marin). Am
jucat aproape scârbos, dar pune tu alt cuvânt, să nu pară așa,
lipsit de fairplay…”

„Souness l-a răzbunat pe Johnston, care nu
mișcase în fața mea”


-Chiar atât de buni erau?

-Mereu au fost buni. Ei aveau numai meciuri tari în campionat. Noi
cu cine ne băteam? Cu Rova Roșiori? Apoi, la ei jucau Dalglish,
Rush, Souness… Superjucători.

-Souness, cel care v-a lăsat cea mai dură amintire din
carieră…

-Ă‚la. Nu știu cum a ajuns în duel cu mine. Eu eram libero, el,
mijlocaș defensiv. Ba cred că știu cum. Eu îl aveam la marcaj pe
Johnston (n.r. – Craig). În prima repriză nu a mișcat, l-am făcut
pe toate felurile. La pauză, cred că i s-a plâns lui Souness, că
ăsta m-a vânat. Prin minutul 70, la o minge de urmărire, m-am
trezit cu el în spate. Eu cu un ochi după minge, cu un altul la
Johnston. Din alergare, Souness mi-a dat un pumn în bărbie, pe sub
mână. M-a prins cu gura deschisă și am căzut ca fulgerat. A fost
atât de rapid, încât și colegii strigau la mine să mă ridic, să nu
mă prefac. Am dat cu limba, nu mai simțeam dinții! Ă‚sta sunt, mi-am
zis.

-Și arbitrul nu i-a dat nici măcar „galben”?

-Ce „galben”? Hoție curată. Arbitrii erau cu ei. Veniseră cu trei
zile înainte la Liverpool și au golit trei frigidere de whisky.
Păi, doar nu era să țină cu noi. Câți suporteri puteau veni din
România la finală? Vreo 300, și nu se mai întorcea niciunul!
Englezii făceau rețete financiare bune. Arbitrul ne-a tocat. În
retur am avut patru suspendați.

„Lasă-mă cu Steaua! Alte
interese”


-Dacă era o conspirație antiromânească, nu ar fi lăsat-o nici pe
Steaua, în 1986, să ajungă în finala CCE…

-Lasă-mă cu Steaua, că atunci a fost altceva. Alte interese. Da’
hai să vorbim despre Liverpool.

-Așa, erați pe jos, după pumnul lui Souness…

-A intrat „Procuroru” pe teren, a venit doctorul, m-au scos și l-au
băgat pe Mulțescu. Eu, dublă fractură la maxilar, de m-am hrănit
două săptămâni cu tubul…

-Returul l-ați văzut din tribună?

-Da. Fierbeam. Stadionul îl huiduia pe Souness la fiecare atingere.
Oneață a încercat să mă răzbune, mai ales după ce au dat golul doi,
dar scoțianu’ s-a prins. Sărea coarda peste minge. Dar am mai avut
o ocazie să mă răzbun.

„Urziceni? Să le dea Dumnezeu
sănătate”


-Când?

-În 1986, cu naționala. Am fost invitați la un amical organizat
special pentru Dalglish. Juca meciul 100 pentru Scoția. Pe teren am
dat de Souness. L-am căutat tot meciul, dar s-a ținut departe. Pe
final m-am dus după el, dar s-a prins Lucescu și m-a scos, să nu le
stric ălora petrecerea. Ne-au bătut cu 3-0.

-Are vreo șansă Urziceniul?

-Părerea mea e că nu prea are șanse, dar scrie că la întrebarea
asta am răspuns așa: „Să le dea Dumnezeu sănătate!”.

-Cum trebuie să joace acolo?

-Musai să fie agresivi. Cum am jucat și noi acolo. Dacă se duc cu
coada între picioare, sunt mâncați.


Vasile Anghel confirmă: „Ne-au făcut
elegant”
În 1984, președintele echipei de fotbal Dinamo era Vasile Anghel.
Venerabilul conducător confirmă spusele lui Movilă vizavi de tenta
de arbitraj. „Am fost conducător mulți ani, dar nu am văzut
niciodată atâta aroganță ca la oficialii lui Liverpool. Nu au
acceptat niciun fel de reciprocitate, ne-au tratat de sus. La
meciul-tur, am mers pregătiți. Am luat trei genți frumoase din
țară, celebrul diplomat de Sibiu, din piele, și m-am dus peste
arbitri înainte de meci. Ne arbitra un elvețian, Daina. L-am
păcălit pe cerberul de la intrare, am intrat în vestiar, iar acolo
am dat peste un reprezentant al gazdelor, cu mâna vârâtă adânc
într-o geantă. S-a schimbat la culoare, a spus ceva neinteligibil
și a ieșit. Le-am dat gențile arbitrilor, era un cadou permis de
UEFA, dar la meci au arbitrat într-o direcție. Englezii ne-au făcut
elegant cu arbitrii și în tur, și în retur, când golul doi a fost
marcat după un henț clar la Rush”.

Trecuseră de campioana Europei

Condusă de Niculae Nicușor Dumitru, Dinamo a avut în sezonul
1983-1984 una dintre cele mai bune echipe din istorie. În turul
secund, roș-albii eliminaseră campioana Europei, Hamburg (3-0 la
București, 2-3 în Germania), iar cu Liverpool au sperat într-o
minune, mai ales că scăpaseră din meciul tur cu un deficit minim.
În retur, în fața a 70.000 de spectatori, care au înfruntat o
ploaie teribilă pe fostul stadion „23 August”, englezii au învins
cu 2-1 (Rush – min. 11 și 85, respectiv Orac – min. 39) și mergeau
în finala CCE, pe care au și câștigat-o în fața Romei.


2 titluri de
campion
are Movilă în palmares,
ambele cu Dinamo (1983 și 1984). A mai jucat la Moreni, Bacău, U
Cluj, Zimbrul Chișinău și Hapoel Beer-Sheva. Cifrele sale: 199 de
meciuri – 23 de goluri în Divizia A; 14 meciuri – un gol la echipa
națională

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a înţeles
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Călin Georgescu a luat decizia. A refuzat total: Am încredere în Dumnezeu
Călin Georgescu a luat decizia. A refuzat total: Am încredere în Dumnezeu
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×